Ce este dieta ketogenică?

grafic

Este dieta în care cea mai mare parte a caloriilor consumate zilnic vine din grăsimi, se consumă un număr moderat de proteine, iar carbohidrații (glucidele) sunt reduși la minim, sub 40 – 50 grame pe zi.

Pe românește: mănânci multe grăsimi, așa și așa proteine și foarte puțini carbohidrați.

Din cauză că se limitează drastic numărul carbohidraților, sursa principală de energie nu va mai fi glucoza, ci corpul va începe sa descompună acizii grași in corpi cetogenici. Astfel, după câteva săptămâni ajungi, la propriu, o adevărată mașină de ars grăsimile.

Poate părea contraintuitiv la început: cum adică, mănânc grăsimi ca să slăbesc? Da, chiar așa e.

piramida-keto

 

 

 

Ce poți mânca? Orice fel de carne, ouă, brânză, unt și verdețuri cât mai multe.

Ce nu poți mânca? Cereale, cartofi, orez, fructe – cu câteva excepții – și dulciuri. Nu contează aici că e vorba de zahăr, miere, sau glucoza. Foarte important, trebuie evitate produsele „fără grăsime” cum ar fi brânza light, sau iaurturile 0%. Motivul pentru care sunt evitate e că ele contin foarte mulți carbohidrați. Pe lista de evitat ar fi și margarina: e făcută din grăsimi hidrogenate și nu vrei așa ceva in corpul tău.

Ce bei? Apă multă. Băuturile fără zahăr, cum ar fi Cola Zero, Pepsi Light, Pepsi Max sunt si ele ok. Ca alcool, orice e tărie poate fi băută (țuică, vodka, wiskey, cognac, etc.). Merg și vinurile seci, dar in cantități mai mici deoarece ele totuși conțin un numar de carbohidrați.

Ce nu bei? Sucuri, indiferent că-s „naturale” sau nu. Berea, iar nu poate fi consumată deoarece e practic pâine lichidă.

Bun, sună interesant, dar eu ce mănânc până la urmă?

Uite un exemplu de meniu. Evident, nu trebuie urmat cuvânt cu cuvânt, e menit să-ți formeze o idee generală.

La micul dejun o omletă cu brânza și carne, cum ar fi costița de porc sau cârnați.

La prânz, o friptură cu legume la grătar, sau o șaorma la farfurie fară cartofi si lipie, dar cu extra legume.

Seara, o ciorbă de văcuță cu smântână și ardei iute lângă, urmată de o salată foarte mare de crudități (roșii, ardei, castraveți, ceapa, patrunjel, etc.) cu ulei de măsline si brânză multă. Poate fi brânză de oaie, de capră, de vacă, care-ți place, d-aia pui. Doar să nu fie brânză fară grăsime.  

Poți mânca si piept de pui la grătar cu legume, dar sincer mie mi se pare cea mai fadă mâncare posibilă așa ca tind s-o evit pe cât posibil.

Condimente se pun după gust la mâncare, nu ai limită la sare sau piper. Chiar ar fi de preferat să mănânci mai sărat decat de obicei: cum bei multa apă și te duci des la WC, ai nevoie de sare pentru a menține sodiu in corp.

În rest, orice alt fel de condiment poate fi folosit la mâncare, de la clasicele cimbru și pătrunjel, la mai exoticele turmeric și tikka masala.

Ai în dreapta aici si o reprezentare grafică, o poză face cât o mie de cuvinte până la urmă.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *