Semințe

 

Semințele de floarea soarelui sau cele de dovleac sunt probabil cele mai la îndemână gustări pentru noi, românii. Fie că le preferi crude, fie că le preferi coapte și cu sare, eu încurajez toată lumea ca măcar de câteva ori pe săptămâna să le includă în dieta lor. Evident, cele cu sare sunt mai bune pentru cei ce țin keto datorită nevoii ridicate de sodiu. Sodiu este un electrolit esențial, necesar pentru funcționarea corectă a mușchilor și a țesutului nervos.

 

Este adevărat că în mod normal se recomandă un consum mai redus de sare, dar asta se întâmplă deoarece toate produsele semi-preparate (de la covrigi la Snickers sau Coca-Cola) deja conțin o cantitate ridicată de sare. Cum keto e o dietă în care alimentele semi-preparate lipsesc aproape cu desăvârșire, e necesar să ne facem plinul de sodiu adăugând mai multă sare pe mâncarea noastră.

 

Semințele de floarea soarelui: conțin o cantitate foarte ridicată de vitamina E. Unul dintre rolurile extrem de importante ale vitaminei E este neutralizarea radicalilor liberi, lucru ce duce la protejarea membranelor celulare și scăderea inflamației. (1) De asemenea, ajută în prevenția bolilor cardio-vasculare prin metabolizarea homocistinei în metionină – un amino acid esențial. (2). De asemenea, semințele de floarea soarelui conțin un nivel ridicat de fitosteroli, care, conform unor studii științifice (3, 4), ajută la menținerea unui nivel optim de colesterol.

Un mineral esențial, Magneziu, este de asemenea prezent într-o cantitate foarte mare în semințele de floarea soarelui. Magneziul este folosit în peste 300 de funcții ale corpului nostru, unele critice, cum ar fi respirația sau protecția mușchilor (inclusiv a inimii). Stările depresive sunt tratate, de peste 100 de ani, cu o doză crescută de magneziu.

Un alt mineral foarte important găsit în banalele semințe de floarea soarelui este Seleniu. El ajută la scaderea inflamației și are un rol critic în funcționarea corespunzătoare a tiroidei. (5). De asemenea, ajută în repararea structurii ADN-ului. (6, 7)

De asemenea, trebuie menționat și că toate aceste beneficii vin cu un preț foarte scăzut, găsim pungi de 250g la 5-6 lei.

Semințele de dovleac: similar cu semințele de floarea soarelui, și cele de dovleac conțin o cantitate ridicată de magneziu. Zincul este un alt mineral extrem de important ce se găsește din abundență în semințele de dovleac. Zincul are un rol critic pentru sistemul nostru imunitar, creșterea și diviziunea celulară, simțul olfactiv și vizual. De asemenea, e foarte important pentru menținerea unei piei sănătoase.  Deficiența de zinc se manifestă printr-o stare constantă de oboseală, probleme în concentrare, acnee, depresie, sau stări constante de răceală.  Pentru bărbați, zincul joacă un rol important în menținerea unei prostate sănătoase (9) și creșterea calitații spermei (10)

Omega-3 este de asemenea prezentă în semințe sub formă de acid alfa-linoleic. El este convertit de corpul nostru in doi acizi grași esențiali: EPA si DHA.

Dietele bogate în semințe de dovleac sunt asociate cu un risc redus de cancer la prostată, colon, sâni, stomac sau plămâni (8)

Semințele de dovleac mai sunt utile și pentru persoanele care au probleme cu somnul. Ele conțin triptofan, un amino-acid ce promovează somnul. (11)

 

 

 

Referințe:

  1. Goyal A, Terry MB, Siegel AB. Serum Antioxidant Nutrients, Vitamin A, and Mortality in US Adults. Cancer Epidemiol Biomarkers Prev. 2013 Aug 8.
  2. McNulty H, Pentieva K, Hoey L, Strain J, Ward M. Nutrition throughout life: folate. Int J Vitam Nutr Res. 2012 Oct;82(5):348-54. doi: 10.1024/0300-9831/a000130.
  3. Phillips KM, Ruggio DM, Ashraf-Khorassani M. Phytosterol composition of nuts and seeds commonly consumed in the United States. J Agric Food Chem. 2005 Nov 30;53(24):9436-45.
  4. Silbernagel G, Genser B, Nestel P, März W. Plant sterols and atherosclerosis. Curr Opin Lipidol. 2013 Feb;24(1):12-7. doi: 10.1097/MOL.0b013e32835b6271
  5. Hawkes WC, Richter D, Alkan Z. Dietary Selenium Supplementation and Whole Blood Gene Expression in Healthy North American Men. Biol Trace Elem Res. 2013 Aug 18
  6. Alatise OI, Babalola OO, Omoniyi-Esan GO, Lawal OO, Adesunkanmi AR, Agbakwuru EA. Selenium levels in neoplastic breast lesions. Niger Postgrad Med J. 2013 Jun;20(2):91-7.
  7. Zeng GQ, Yi H, Zhang PF, Li XH, Hu R, Li MY, Li C, Qu JQ, Deng X, Xiao ZQ. The Function and Significance of SELENBP1 Downregulation in Human Bronchial Epithelial Carcinogenic Process. PLoS One. 2013 Aug 19;8(8):e71865. doi: 10.1371/journal.pone.0071865.
  8. Antioxidant and lipoxygenase inhibitory activities of pumpkin seed extracts; Marianna N. Xanthopoulou, Tzortzis Nomikos, , Elizabeth Fragopoulou, Smaragdi Antonopoulou http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0963996909000453 
  9.  Effects of pumpkin seed oil and saw palmetto oil in Korean men with symptomatic benign prostatic hyperplasia. Hong H1, Kim CS, Maeng S. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/20098586 
  10. Zinc levels in seminal plasma are associated with sperm quality in fertile and infertile men. Colagar AH1, Marzony ET, Chaichi MJ. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/19285597 
  11. Sleep in Elite Athletes and Nutritional Interventions to Enhance Sleep Shona L. Halson https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4008810/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *